Le Storie

Dictatorul tiran si fiul revolutiei Florin Raducioiu

Fotbalul dupa cum stim nu este doar un sport, este un fenomen socio- cultural, chiar daca cine il uraste nu o sa recunoasca niciodata. O sa spuna ca fotbalul este un sport pentru cei care iubesc sa se certe si sa se bata pentru un ofsaid sau pentru un 11 metri. O sa povesteasca despre cei 22 de jucatori in chiloti care alearga dupa o minge, dar voi nu trebuie sa il credeti. Fotbalul m-a salvat.  M-a obligat sa invat geografia, ca sa stiu unde este Bucurestiul, m-a facut sa ma interesez de politica, pentru ca atunci cand echipele italiene jucau impotriva echipei Carl Zeiss Jena si a lui Partizan trebuia sa iti intrebi tatal despere numele lor. M-am nascut in anii ‘ 70 si m- am format multumita Doamnei mele invatatoare de scola primara, unui atlas deschis pe pat, a celor doua evidentiatoare si a multimilor de ziare sportive citite. Eram fermecat de tot ce ajungea din Estul Europei, cred ca acesta este motivul pentru ca in 9 noiembrie 1989, cand aveam abia 10 ani, nu  reuseam sa (inchid un ochi) adorm, pentru ca pe Rai dadeau imagini considerate istorice, iar tatal meu se uita la mine ca si la un extraterestu pentru ca ma uitam la o dezbatere despre caderea Zidului. Lumea era in schimbare si eu eram mandru de mine pentru ca eram constient de asta, in ciuda varstei mele foarte tinere. Nici fotbalul nu ar fi ramas la fel din acel moment, multe echipe si multe stadioane ar fi schimbat numele, campionii din est ar fi putut sa ne incante cu jocul lor si viceversa echipele regimului, ca si Steaua Bucuresti a lui Nicolae Ceausescu, ar fi pierdut din farmec si putere. Aceasta poveste incepe tocmai din Bucuresti, o poveste cu doi protagonisti foarte diversi unul de altul: un dictator tiran, Nicolae Ceausescu si un baiat blond si frumos ca soarele. Dictatorul care in punctul de moarte, inainte de executie, refuzata, cu luciditatea unui nebun, sa fie numit inculpat.

Nu sunt un inculpat – spuse Ceausescu- sunt presedintele Romaniei si comandantul suprem al armatei”. Toate acestea se desfasoara in 25 decembrie din acelasi an,1989,  inca mai imi amintesc procesul trasmis de televiziune. Nicolae si sotia Elena, cealalta figura controversata, care au trait in lux, mancand caviar si sampanie, in timp ce poporul suferea foame si frig, aveau privirea pierduta in gol. Resemnati destinului, nu intelegeau exact ce li se  intampla. Intre revolutiile care au facut sa cada Cortina de fier, revolutia romana a fost unica sangeroasa. Nu imi puteam imagina ca istoria mi-ar fi facut o vizita dupa cateva luni, pentru un meci de fotbal. In 9 iunie 1990, se revarsasu la Bari cincizeci de mii de romani care sarbatoreau. Nationala romana debuta la Mondialele noptilor magici impotriva Uniunei Sovietice, iar tatal meu ma ducea la stadion. Multe imagini din acel meci au ramas pentru totdeauna in amintirile mele; un atancant minunat care facea doua goluri, Marius Lacatus, care va fi cumparat de Fiorentina; Numarul 10 cu picoarele fermecate, jucator divin, preferatul lui Ceausescu, Gica Hagi, fotbalist de rasa, pentru compatriotii sai.

Privirea publicului, steagul cu gaura in mijloc, da, pentru ca din steagul roman a fost taiata jos pur si simplu emblema comunismului, dupa care intre o jucata a lui Hagi si un fault a lui Sabau, ridic privirea spre o alta pancarta. De data aceasta nu are legatura cu politica sau cu Zidul Berlinului. Este scris doar, Raducioiu, Bari te iubeste. Florin al doilea protagosnist al acestei povesti, are ochii malinconici si fata unui atacant istet. Florin este unul dintre tinerii atacanti cei mai promitatori din intreaga lume si despre el vorbeste foarte frumos Mircea Lucescu, unul care vine de la Dinamo Bucuresti si care zice ca se inspira de la Sacchi, cum afirmau multi antrenori ai anilor ’90. Lucescu pariaza tot pe zona si colectiv, l-a antrenat pe Raducioiu si il vrea cu el la Pisa. Zvonurile zic ca baiatul ar vrea sa isi masoare puterile cu un campionat mai usor.

Il cauta Anderlecht, in Belgia, dar cateva zile dupa primul meci al Mondialelor ajunge pe neasteptat anuntul oficial. Tanarul Florin se indragosteste de Bari. Intr-un interviu al ziarului Guerin Sportivo, Radu vorbeste despre un oras exuberant si sincer, despre provocarea pe care a facut-o maestrului sau, despre cererea unei masini „Nu este adevarat ca am cerut o Alfa Romeo, este foarte buna si o Ford Fiesta”. Il intampina Salvemini, iar in poza oficiala de prezentare vedem un baiat inconstient, cu o pereche de boxeri desenati cu niste cactusi si o pereche de mocasini. Matarrese zambeste, ca de obicei cand savureaza gustul urmatoarei afaceri, cesiunea. Microbistii visau Europa, acea realizare care in acel timp era adevaratul obiectiv al familiei Matarrese. Era un stadion Mondial, un bun potential de investitie, binecuvantarea lui Tonino care lucra cot la cot cu Uefa pentru a face in asa fel incat sa se joace finala Cupei Campionilor la Bari. Si acum avem si atacantul care valora o cifra dubla. Sosirea lui Radu a pus in umbra steaua lui Joao Paulo care precum spun zvonurile de atunci, s-a incapatanat si a cerut cesiunea.

In 6 ianuarie se juca  a cinsprezecea zi de campionatul seriei A 1990/1991. Echipa Bari trebuia inca sa inteleaga din ce erau facuti si pentru ce ar fi luptat. Bari are o echipa care joaca destul de bine si castiga impotriva echipelor importante, dar sufera cu echipele mici. Se joaca un meci direct impotriva Pisei a lui Piovanelli, Padovan si a tanarului Simeone, un mijlocas argentin de calitate si cantitate. Relatiile intre Pisa si Bari nu sunt bune, din cauza atacantului roman. Dupa un sfert de ora, este chiar el atacantul blond cel care il gaureste pe portar. Numarul 9 sarbatoreste cu suporterii sai, isi da jos tricoul si trecand prin fata lui Lucescu ii arunca o privire. Anconetani noteaza tot, si explodeaza la sfarsitul meciului in timpul conferintei de presa. „Materrese profita de pozitia fratelui sau in Federatie. Mi l-a furat pe Raducioiu. O sa plateasca pentru asta”.

In realitate nu va fi nevoie. Florin da cinci goluri, iar Bari se salveaza datorita lui Maiellaro e Joao Paulo. Cu siguranta nu a fost unul dintre anii cei mai buni ai sai cu tricoul alb- rosu si nu va fi nici anul urmator cu tricoul Veronei. Florin rateaza o mare cantitate de glouri incat grupul Gialappas ii dedica coperta lui „ Acest gol l-as fi facut si eu”. Daca incercati sa scrieti Florin Raducioiu pe Google, optiunea automatica va va sugera sa terminati fraza cu „ Raducioiu goluri ratate”. Isi va reveni la Brescia unde va face cifra dubla multumesc faptului ca va face pace cu maestrul sau, acel Mirecea despre care vorbeam mai sus si multumita lui Hagi, unul care a ales regiunea lobarda si nu Real madrid sau Barcelona sau campionatul italian. Povesti despre un alt fotbal. Pe de alta parte, eu nu am considerat niciodata pe acel jucator blond ca si o gloaba. Cred ca este unul dintre aceia care nu au fost intelesi de Bari pentru ca a fost acolo prea tanar. Imi amintesc ca ma suparam cand auzeam ca ii fluierau pe jucatorii prea tineri. Odata ca sa il apar pe Marco di Vaio, m-am suparat serios pe vecinul de loc la stadion, in acelasi timp mi-ar fi placut sa il vad pe Florin crescand cu tricoul alb- rosu, in echipa noastra. Stia sa fuga rapid ca vantul si chiar daca rata multe goluri, pana la urma ar fi reusit.

Cand a ajuns la Milan in 1994, anul minunii italiene, nu m-a surprins deloc. Acest jucator care venea din regimul lui Ceausescu ar fi ajuns la curtea omului care ar fi schimbat Italia, cel care avea trei televiziuni si doua echipe titulare. Exista o poza in care Raduciou ridica Cupa Campionilor, sau poate ar fi mai corect spus ca tine cupa impreuna cu Marco Van Basten. Romanul purta un tricou normal, nu tricoul echipei Milan, dar nu este foarte important acest fapt. In palmaresul lui este si acel trofeu, chiar daca nu a pierdut niciodata expresia timida a acelui baiat din cartierul Colentina, una dintre zonele cele mai vechi si poetice din Bucuresti.  A jucat un Mondial, in 1994, in care a fost protagonist, facand acele patru goluri care au purtat Romania in sferturi. Dupa care Anglia, Spania, Germania, Franta, intotdeauna cu valiza gata de plecare si cu zambetul malinconic, acel zambet care a vazut un dicator tiran cazand si tara ridicandu-se. La fel ca si tara lui, Florin a cazut de o mie de ori si de o mie de ori s-a ridicat. Daca treci pe la Bari da-ne un bip, Flo. Noi te iubim, chiar daca aici nu ai lasat semnul. Dar acea pancarta este inca valabila, pentru ca Bari stie sa iubeasca pe incredere, cum a facut cu tine acum douzeci si cinci de ani.

Racconto in Italiano su “La Bari Siete Voi”, nelle migliori librerie

Traduzione di Larisa Anca

Post precedente

Siamo tornati: "La Bari siete Voi"

Post successivo

Madonn, c'cos ha combenat Tonin!

Cristiano Carriero

Cristiano Carriero

Classe '79, calciatore mancato (troppo estroso), chitarrista mancato (suono ai falò a ferragosto), professore mancato (ho una laurea in lettere a chilometro zero). I progetti, almeno quelli, non mancano. Socialmediacoso di mestiere, giornalista per passione, canto il calcio come se fosse una storia d'amore e perdo amori come fossero partite di calcio. Ma resto un tipo sportivo: ho inventato la rubrica "U Bàr ie fort" - 100 racconti romanzati sul Bari (cristianocarriero.me) e sono il co-ideatore di Che Storia La Bari.

Nessun commento

Lascia una risposta

L'indirizzo email non verrà pubblicato. I campi obbligatori sono contrassegnati *

È possibile utilizzare questi tag ed attributi XHTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>